Cât de mult îți iubești jobul?

“În orice rău e și ceva bun”, aud deseori. Și e testată de mine, chiar așa este. Dacă reușești ca în orice sau în oricine să găsești ceva valoros, poți deveni rapid un om bogat. Asta chiar poate deveni o rețetă 🙂

Din păcate, nu se întâmplă așa și la job. Când ești mic, și ai tot viitorul în față, totul ți se pare simplu. Nu te gândești nicio secundă că vei ajunge și tu la un moment dat să trebuiască să muncești ca să ai. Nu ne raportăm la excepții, respectiv la cei care nu știu ce înseamnă să muncești ca să ai. Când ești mic ți se spune că școala e serviciul tău, și că școala trebuie să te pregătească, teoretic, pentru o viață mai bună.

Doar că viața cere din ce în ce mai mult. Și nu oferă nicio garanție. Nici profilul școlii pe care-o urmezi, nici numărul școlilor pe care le faci, nici numărul stagiilor de practică, nici câte limbi străine vorbești nu-ți mai oferă în ziua de azi o garanție. Cel mult îți pot oferi un avantaj competitiv în comparație cu alții care nu știu sau nu au făcut nimic din ce știi sau ai făcut tu.

La finalul școlii te astepți, ca orice om normal, să-ți găsesti un job. Cât mai frumos, cât mai stabil, care să-ți aducă satisfacții pe masura așteptărilor. Din păcate, școala nu te învață să-ți setezi așteptări realiste, nici să-ți urmezi vocația, pasiunea, să clădești pe talentul tău, să investești timp în a te perfecționa în ceea ce-ți place cu adevărat să faci. Căci doar te-ai dus la o școală la îndemnul părinților sau la îndemnul “societății”, ca și cum societatea ar fi o terță persoană, care la final urma să-ți asigure un job și un trai decent. Și nu te-ai dus la una care să-ți pună cu adevărat în valoare calitățile, valorile, competențele, să-ți dezvolte abilitățile și să-ți lărgească orizontul personal și ulterior profesional.

Suntem consumatori de diplome, de iluzii pe pâine, suntem absolvenți de școli limitați la statutul de absolvent, pentru că de fapt nu știm să facem mai nimic. Diploma a ajuns o foaie de hârtie, utilă la dosarul de personal în marile corporații care nu se dezmint și înca o solicită la angajare. Ca să nu exagerez, o să menționez și acele câteva procente de absolvenți care chiar au muncit, s-au străduit, cărora le-a plăcut să învețe și care au și muncit în timpul studiilor, căpătând experiență.

De cele  mai multe ori conștientizezi că ești într-un mare impas atunci când îți este mai greu, când vrei să devii independent, să nu mai “atârni” de banii părinților, atunci când vrei să fii tu stăpân pe viața ta. Dar e oare a ta cu adevărat atunci când alții iau decizii în locul tău?

Cine ești tu și cât de bine te simți cu deciziile luate până acum pentru tine și pentru viitorul tău? Nu cât de bine te simți cu deciziile luate de alții pentru tine și viața ta? Cine e persoana cea mai interesată să-ți fie bine? Și cum ajungi să iubești ceea ce nu-ți place?

Căci, în mod evident, după ce ai terminat o școală și ți-ai găsit, cu greu, un job, e puțin probabil să-ți placă ce ai de făcut. Pentru că nu ești tu, nu te reprezintă pe tine, nu e visul tău, nu e povestea ta. Și, sincer, în acest caz, pofta nu prea vine mâncând… E ca și cu căsătoriile aranjate, când știi de mic când, cu cine și de ce. Nu ai niciun cuvânt de spus și iei totul așa cum îți vine, fără reacție, căci știi din start că nu ai șanse să schimbi lucrurile. Dar ce te faci dacă te îndrăgostești…?

Să ieșim puțin din filme, deși realitatea nu e prea departe, și să ne raportăm la “a fi tu prezent în viața ta”.  Unii vor face compromis după compromis pentru că banii sunt unicul scop în viață. Ce-i aia satisfacție, împlinire, entuziasm, pasiune? Vorbe… Alții vor face cu adevărat ce le place și cu salariul minim pe economie. Tocmai pentru că “vorbele” pentru ei sunt esențiale. Nu suntem toți la fel… Unii, chiar dacă nu iubim compania sau șeful sau colegii, întotdeauna vom găsi acel ceva în noi care să ne facă să trecem peste ce nu ne place și să ne concentrăm pe ceea ce iubim să facem și să facem al naibii de bine.

Cred că modul în care ne raportăm la cine suntem face diferența. Oricât de greu ar fi să iubești jobul pe care-l ai, pentru că doar când te gândești să te dai jos din pat și să pleci spre muncă te apucă toți nervii, gândește-te că orice situație de acest gen poate deveni o nouă provocare din care ai ceva de învățat și căreia trebuie să-i faci față cu succes.

A te limita la a te plânge zilnic nu rezolvă problema. A te complace pentru că e confortabil iar nu rezolva problema. A schimba atitudinea și a pune umărul și a face lucrurile să funcționeze pentru tine s-ar putea să o rezolve. A pune întrebările potrivite ca să obții răspunsuri potrivite s-ar putea să o rezolve. La a regăsi bucuria de a face lucruri, de a inventa, de a găsi soluții, s-ar putea să o rezolve.

Deci în orice rău e și un pic de bine, dacă știm ce ne dorim cu adevărat și dacă știm să ne poziționăm corect. Ba mai mult, dacă suntem, la finalul zilei, fericiți cu decizia luată.

Și nu uitați să vă bucurați de călătorie!

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply