Ce alegi să faci când ești concediat pe nedrept

A fi concediat nu mai este nimic anormal, cum era înainte de ’90, căci zilnic auzim despre valuri de concedieri în diverse țări, industrii sau companii. Motivele sunt diverse: firmele nu mai fac față presiunilor economice, tehnologia înlocuiește forța de muncă umană sau există alte dificultăți.

Nici măcar a fi concediat abuziv nu mai este o noutate, oricât de mult am dori să nu se întâmple asta. Dacă evităm să vorbim despre concedierile abuzive din România nu înseamnă că problema e rezolvată. Pur și simplu, o ascundem sub preș.

Totuși, realitatea este că mulți oameni sunt dați afară pe nedrept. Însă ce e de făcut în astfel de cazuri?

Concedierea ar trebui făcută doar pe criterii obiective

Pentru manageri, există situații în care sunt nevoiți să scadă bugetul, să concedieze câțiva oameni, pentru că, până la finalul anului, trebuie să diminueze considerabil cheltuielile. Știți cum se întâmplă în multe cazuri, nu? Ultimul venit, primul plecat. De ce? Și acum caut motive plauzibile pentru asta.

Motivele concedierilor sunt diverse, de la cele legale, la cele imorale sau subiective. În schimb, acest lucru trebuie să fie bazat pe criterii strict obiective, care pot fi dovedite cu documente și cu argumente pertinente. Se întâmplă de multe ori, însă, ca angajatul să se trezească cu o foaie de hârtie în față și pus să semneze. În cele mai fericite cazuri, este întrebat cât vrea ca să plece.

Asta doar ca să scape angajatorul de corvoada hârtiilor și a discuțiilor ce s-ar putea isca.

Unii angajați au avocați care-i ajută, dar câți apelează la un astfel de ajutor? Frica, rușinea, dorința de a scăpa cât mai repede, dorința de a găsi un alt loc de muncă pentru a avea ce pune pe masă copiilor și a achita datoriile, toate ne îndeamnă să acceptăm, cu capul plecat, o măsură abuzivă, drastică și nedreaptă din partea angajatorilor.

Angajați în poziții de conducere au dat în judecată companii cu nume sonore pentru concediere abuzivă, dar companiile mari au și case de avocatură puternice în spate și scapă ieftin prin negociere. Evident că e calea cea mai simplă, mai ales când știi ce prejudiciu de imagine îți poate aduce o persoană care are și un brand personal puternic și pe care ai concediat-o pe nedrept.

Criterii de concedieri des întâlnite

Nu e ușor deloc să lucrezi cu oameni care nu-ți plac, de exemplu, dar nu ești profesionist dacă nu o faci și îi concediezi pe acest criteriu. Nu e singurul criteriu, e doar unul dintr-o listă lungă și sigur veți regăsi în ea situații cunoscute:

– Presiunea din partea managementului – ești un angajat foarte valoros, ești foate iubit și admirat de colegi, ai succes, clienții sunt foarte mulțumiți de tine, dar cineva de “sus” nu te place și prin urmare ești o amenințare.

– Spui lucrurilor pe nume, ești un om de cuvânt, cinstit, onest, aduci valoare companiei pentru că ești un om muncitor și serios, dar faptul că ai început să ai adepți și te-a auzit cine nu trebuie este în detrimentul tău.

– Nu ești de acord, sistematic, cu ce se întâmplă în jurul tău. Auzi și vezi lucruri care nu sunt în conformitate cu valorile atât de marketate ale companiei și alegi să-ți spui punctul de vedere.

– Trebuie să vină altcineva în locul tău, o “recomandare”. Deci tu nu mai ai loc pentru că nu există altă oportunitate pentru tine în companie.

– Ai fost detașat pe un proiect pe o perioadă de timp și locul tău a fost ocupat în timpul absenței de cineva care a devenit “indispensabil” pentru echipă.

– Ai postări “neadecvate” în mediul online și esti luat în vizor. De aici până la concediere nu mai este decât un pas.

– Ai salariul prea mare.

– Ești prea în vârstă și compania are nevoie de “sânge proaspăt”.

– Știi prea multe lucruri, ești mult prea implicat în anumite procese confidențiale și nivelul de expunere a devenit mult prea mare.

– Dovedești în nenumărate ocazii că ești mai profesionist decât șeful tău.

– Ești tânără, frumoasă, inteligentă, iar soția șefului e geloasă.

– Ai planuri și idei valoroase, dar care nu corespund planurilor companiei și începi să devii stresant prin promovarea lor.

– Ai prea mult succes și-ți petreci prea mult timp la evenimente, scriind sau vorbind cu oamenii, în loc să produci pentru companie.

– Ai venit din concediul de creștere copil și poziția ta a fost ocupată de o persoană care s-a dovedit mult mai “capabilă” decât tine, întâmplător recomandarea nu știu cui.

– Ai întreținut relații sexuale cu cine nu trebuie sau ai refuzat avansurile unei persoane influente.

– Ai avansat foarte mult, ești de mulți ani în companie, îți dorești oportunități internaționale și, desi există această posibilitate, ți se refuză, categoric, accesul și promovarea pe motive pe care nu ajungi să le cunoști.

– Îți dorești un echilibru între muncă și viața personală, de aceea nu accepți să stai la infinit peste program sau să lucrezi în timpul weekendurilor și nici nu răspunzi la telefon sau la mail-uri la ore târzii din noapte, lucruri cărora altor colegi le-a adus deseori promovarea.

Desigur, puteți adăuga și voi o multitudine de alte motive, eu am vrut doar să scot în evidență câteva dintre ele, frecvente, reale, care foarte rar sunt puse pe tapet și pedepsite ca abuzuri de legislația din România.

Ce facem însă în situațiile de mai sus?

Mulți alegem să tăcem. Motivele sunt diverse și nu fac obiectul acestui articol.

Dar cred că soluția ar fi să nu mai tăcem, să ne cunoaștem drepturile, să ne apărăm când suntem atacați, să ne susținem punctul de vedere, să fim mai uniți în fața angajatorilor care acționează abuziv și se prevalează de poziția pe care o au în companie, să scriem și să vorbim despre ce ni se întâmplă, să cerem sfatul avocaților pentru a ieși din acest cerc vicios pe care nu facem decât să-l întărim odată cu tăcerea noastră.

Nu are cum să ne fie mai bine dacă tolerăm astfel de comportamente în companiile în care lucrăm. Suntem toți oameni sau ar trebui să fim înainte de a fi orice altceva. A fi manager nu e un status pe Facebook sau un bun dat la terminarea unor ani de studiu (atenție, ani de studiu, nu de trecut prin școală ca gâsca prin apă), a fi manager implică cunoștințe, abilități, responsabilități, practică, experiență, deschidere, apropiere de oameni etc.

Voi încheia cu un citat care pe mine m-a inspirat și care este strâns legat de subiectul articolului: “Etica la locul de muncă nu e ceva ce se dezvoltă din drepturi. E chiar invers, de fapt. Etica începe să se dezvolte de îndată ce realizezi că pe postul pe care lucrezi tu mai există încă un milion de oameni care ar putea să facă același lucru, la fel de bine, dar că tu ești cel norocos să fie acolo. Vine din depășirea părților rele și concentrarea pe elementele bune, dar mai presus de orice, vine din atitudine umilă. Vine din modestie.” – Stefanie.

Modestie care, din păcate, nu intră în apanajul multor manageri români.

Articol publicat și pe Ziare.com.

Share is care. 🙂

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply