De ce HR-ul e femeie

Recunoașteți HR-ul în personajele din poză? 🙂

Intru pe un teritoriu minat când scriu despre faptul că HR-ul, în toate colțurile lumii, este dominat de femei. Și nu pentru că o spun eu, ci pentru că statisticile ne arată negru pe alb acest lucru.

În Statele Unite procentul femeilor în HR este de 70%. În Europa poza este asemănătoare – în Marea Britanie 72% din absolvenții CIPD (Chartered Institute of Personnel Development) sunt femei. Nici România nu este departe, numărul bărbaților care aleg această profesie fiind foarte redus.

Cifrele pot fi deseori înșelătoare, nu însă și în acest caz. Când merg la conferințe de HR ce văd? Predominant femei. Când apelez la companii de consultanță în HR, întâlnesc mai mereu femei. Antreprenori în HR? Majoritatea femei.

John Sumser spunea în 2011, pe baza unui studiu efectuat la nivel național în SUA, că “HR-ul este o femeie albă în vârstă de 47 de ani”.

Din toate studiile și analizele pe care le-am citit până acum, lucrurile nu par a se schimba. Deși cunosc câțiva bărbați care au ales HR-ul, și fac asta foarte bine, deși la conferințe sau workshop-uri cu studenți mai sunt și câțiva doritori destul de hotărâți să intre în branșă, tot femeile sunt cele care dau tonul și acaparează acest vast domeniu.

Mi se întâmplă de foarte multe ori să vorbesc cu persoane care-și doresc cu ardoare să facă HR. Le întreb de ce. Răspunsurile pe care le primesc se învârt în jurul: “Am făcut un curs de Inspector Resurse Umane”, “Am un Master în Resurse Umane”, “E un job bine plătit”, “Îmi place să lucrez cu oamenii”. Astfel de răspunsuri denotă faptul că mulți dintre cei care-și doresc HR nu știu cu ce se mănâncă această profesie. Dar eu una apreciez dorința și ambiția.

Singurul lucru care mi se pare că ar avea un mai mare impact asupra viitorului “masculin” în HR este orientarea mai mare către zona tehnologică, către date, analiză, raportare, utilizarea știintei. Lucru ce face o diferență semnificativă între femeile și bărbații în poziții de conducere. Nu pentru că femeile nu ar fi potrivite în aceste poziții, doar avem nenumărate cazuri de CEO femei de excepție. Ci pentru că femeile sunt mai înclinate către sentimentul matern, ocrotire, creativitate, asertivitate, emoții comparativ cu bărbații. Ori în poziții de top orientarea către rezultate este cerința de bază. Și uneori rămâne, din păcate, doar aceasta, pierzându-se din vedere factorul uman.

O să vă citez dintr-un articol apărut în Dilema Veche în august 2014, scris Oana Stoica – critic de teatru:

În plină degringoladă economică în care marile companii, după câteva lovituri primite în timpul crizei, par a câștiga din nou teren, cel puțin aici, în estul european, încă ușor manipulabil la nivel de autoritate statală și cu mână de lucru ieftină, teatrul începe să investigheze situația corporațiilor care practică, pe șleau sau pe ocolite, forme de sclavie modernă. De ani buni, tema este întoarsă pe toate părțile în Occidentul capitalist, dar aici, în democrația originală cu economie așijderea, în care asemenea subiecte par departe de realitatea imediată, preocupările de acest fel sunt recente. De exemplu, Theodor-Cristian Popescu a montat, la Teatrul Nottara, Metoda, un text al dramaturgului spaniol Jordi Galcerán, care tratează procesul complex – ce include manipulare psihologică și umilire – de angajare într-o multinațională. Un spectacol puternic a făcut Bogdan Georgescu la OTA, ForTheWin, inspirat dintr-un caz real, petrecut în România: Raluca Stroescu, Project Manager la Ernst & Young, a murit in 2007 din cauza epuizării fizice, după ce lucrase 100 ore pe săptămână. Nimeni nu a fost responsabil pentru dispariția ei, semn că moartea trece, corporatismul rămâne. (http://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/pina-cind-hr-ul-ne-va-desparti)

Ce legătură are acest paragraf cu faptul că HR-ul este “femeie”? Păi are. Și nu vreau să fac niciun fel de discriminare sau să neg performanțele bărbaților în diverse domenii de activitate, dar sunt multe cazuri ca ale Ralucăi Stroescu care dovedesc că femeile se implică mult mai mult, emoțional și fizic, că sunt dispuse să facă mult mai multe sacrificii, să stea ore în șir peste program, să facă enorm de multe lucruri în paralel, să dovedească, prin orice mijloace și de multe ori făcând multe compromisuri, că și ele pot. Și, să fim serioși, încă se fac discriminări în ceea ce privește accesul femeilor în anumite poziții de management, în salarizare, în delegarea sarcinilor. Repet, nu pentru că femeile nu ar putea, ci pentru că sunt considerate “sexul slab”, care cedează mult mai repede sub presiune. Evident, greșit.

Revenind la subiectul nostru, de ce sunt mai multe femei în HR decat bărbați?

Ca o glumă, aș putea spune pentru că sunt frumoase, elegante, inteligente, și-și doresc binele omenirii, respectiv al companiei, dar nu aș putea să generalizez. 🙂

Însă iată câteva sugestii personale:

  • Să ne uităm la factorul genetic – natura feminină este orientată, cum am mai menționat deja, către a avea grijă și a dezvolta oameni. Profilul căutat pentru HR ne spune că HR-ul este mult mai potrivit pentru femei.
  • Un alt factor ar fi că HR-ul se ține departe de relațiile industriale, puternic dominate de bărbați și este mai apropiat de latura psihologică, care este mai mult feminină.
  • HR-ul este mai puțin discriminatoriu și deci mult mai simplu de accesat de către femei, comparativ cu alte domenii de activitate.
  • Femeile acceptă mai ușor joburi de rutină, cum ar fi administrarea de personal, salarizarea, pentru că au mai multă răbdare.
  • Femeile sunt, de multe ori, un mai bun mediator decât bărbații, care au tendința de a deveni agresivi.
  • HR-ul poate fi un loc confortabil, călduț, stabil, cu venituri frumușele, care pentru o femeie care nu-și doreste neapărat o carieră fulminantă și expansivă poate fi soluția potrivită.
  • HR-ul are, în multe companii, nevoie de buni executanți, oameni supuși, fără prea mare creativitate și imaginație, mai ales când vorbim strict de introducere de date, raportare, zona unde femeile par a avea mai multă răbdare.
  • HR-ul poate fi un punct de pornire către o carieră în management, dacă este combinat cu studii de business pentru o mai bună înțelegere a sistemelor care se află în spatele oricărei companii, dincolo de factorul uman. Știu cazuri de oameni foarte buni în HR care provin din business, deci au imaginea de ansamblu, sunt conectați la realitate, știu ce au de făcut pentru ca obiectivele să fie îndeplinite. Și știu oameni de top management proveniți din HR, cu puternice abilități strategice, leadership, viziune, claritate, orientare către rezultate prin oameni. Așa cum știu mulți oameni de HR care nu au nimic în comun nici cu business-ul, nici cu HR-ul.
  • HR-ul te poate specializa pe ceva – poți să intri ca generalist și să te orientezi către administrare personal, training, recrutare, evaluare (mai ales dacă ai background psihologic, și nu numai) etc. Și poți să o faci la nivel de performanță.

Pentru că am lucrat și lucrez cu bărbați în HR, nu vreau să mă exprim în favoarea femeilor, ci aș încuraja angajatorii să se orienteze și către bărbați când se gândesc să extindă departamentul de HR. De asemenea, încurajez bărbații să se orienteze către o carieră în acest domeniu – nu văd niciun motiv pentru care nu ar putea face lucruri minunate, cu rezultate extraordinare și în acest caz.

Consider o prejudecată să credem că femeile sunt făcute pentru un astfel de job, iar bărbații nu. Odată cu fenomenul tehnologiei care ia amploare, cu puternica orientare a companiilor către rezultate cuantificabile, cred că și bărbații își pot găsi locul într-un departament care este despre oameni și valoarea lor, adică și despre ei.

Întrebarea este: contează? Eu clar nu am toate răspunsurile, de aceea aș fi curioasă sa aflu și părerea voastră. Dar cred sincer că oriunde în lume, în orice companie care vrea rezultate și oameni motivați, trebuie să existe un echilibru.

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply