Disperat: caut job!

“Te rog eu, ajută-mă să-mi găsesc un job, sunt disperat/ă, nu am bani nici să trec strada, am datorii, nu are cine să mă ajute, nu mai pot să stau aici …” și altele din același registru.

Merg întotdeauna pe principiul că omul când e disperat, e și motivat să iasă din disperare și să apeleze la toate resursele pentru a-și îndeplini obiectivul, oricare ar fi acesta. Am trecut și eu prin faza în care mi-a fost greu, tare greu, și mobilizarea generală a fost singura cale de a mă ridica.

De asemenea, acord tuturor circumstanțe, nejudecând pe nimeni și detașându-mă, cât pot, de emoția poveștii, pentru a încerca să recomand soluții obiective și cât mai constructive, aplicabile imediat.

Recunosc, sunt o persoană dornică să ajut. Am pus bunătatea, încrederea și deschiderea către oameni întotdeauna pe primul loc. Mi-au fost înșelate de multe ori. Nu m-am schimbat. Mi-am repetat și-mi repet zilnic că într-o lume în care este atât de ușor să faci rău, eu îmi doresc să fac diferența. Dar am și învățat o lecție de aur: nu mai cred în disperare.

Am ascultat sute de povești care mai de care mai disperate și am făcut tot ce a ținut de mine să ajut acei oameni să iasă din starea respectivă. Mulți au fost foarte receptivi, m-au ascultat, am ales împreună soluții și le-am implementat. Alții aveau nevoie doar de cineva să le redea încrederea în ei, că nu sunt ei nebuni, că nu fac ei nimic greșit, că nu e nimeni împotriva lor, de cineva care să le explice și o altă abordare, care să vadă lucrurile mai clar, din afară. Alții erau foarte hotărâți să facă schimbări majore în viețile lor. Nu despre cei de mai sus vreau să vorbesc, ci despre “disperații” închipuiți, care nici măcar nu știu ce înseamnă adevărata disperare și care folosesc cuvântul ca să înduioșeze și să te facă să crezi în cauza lor. Partea mai proastă este că nici măcar nu sunt conștienți că se mint singuri.

De la a sta de vorbă, a le face recomandări verbal și în scris, a-i învăța cum să se prezinte la un interviu, a le face un CV reprezentativ și până la a le găsi un loc de munca și a-i trimite la interviu am făcut de toate. Nu am pretins decât seriozitate, implicare și încredere.

De la nerăspuns la telefon, la mesaje, neprezentat la interviu, la răspunsuri de genul: “Dar e mult prea departe”, “Salariul e prea mic”, “Nu pot să lucrez în ture”, “Contract pe perioadă determinată nu pot să accept”, “Nu m-a inspirat angajatorul”, “Aaaaa, dar nu mă grăbesc așa de tare”….am trecut prin toate.

Se pare că fiecare dintre noi înțelege altfel disperarea și cum se reflectă aceasta asupra vieții noastre și ce ne îndeamnă să facem. Pe unii îi împinge direct în prăpastie, pe alții îi educă și îi învață că oricât de greu ar fi, există soluții.

Nu știu ce soluții au găsit “disperații” mei, dar le doresc să nu ajungă niciodată să cunoască adevărata disperare. Cât despre mine, mă voi retrage în curând din breasla celor care fac consiliere în carieră, pentru că nu pot lucra decât cu oameni dornici de muncă, dispuși să investească în viitorul lor și conștienți de efortul pe care-l implică orice schimbare, sinceri și corecți. Ori raportul între aceștia și “disperați” înclină balanța mult în favoarea celei de-a doua categorii. Și poate că unii îmi vor reproșa că renunț prea ușor. Cred că după aproape patru ani în care mi-am dorit să educ piața, să ofer servicii competente și utile, după o analiză făcută la sânge asupra sutelor de oameni consiliați, nimeni nu-mi poate spune că renunț prea ușor. Cel mult pot spune că prea ușor abordează ei un subiect atât de important pentru viețile lor și că sunt departe de a fi conștienți de impactul dezastruos pe care-l pot avea minciuna, lipsa de interes, egoismul și lenea.

Are Ion Creangă o vorbă înțeleaptă: “Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă.”

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

 

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply