Evaluare sau judecată?

Ceea ce veți citi mai jos s-a întâmplat de curând într-o companie multinațională de renume, o companie cu reputație de bun angajator, în domeniul telefoniei mobile.

Cea care a fost “evaluată” este o bună prietenă extrem de capabilă, care pune mult suflet în ceea ce face și care, ca și mine, reacționează atunci când este nedreptățită. Își crește singură fata, este trecută de 40 de ani, are nevoie de un loc de muncă ca de apă, de aici și compromisul de a rămâne până găsește altceva. Dar ce compromis, pentru că la sfârșitul zilei te întrebi dacă merită….

Redau mesajul trimis de ea, care a trecut prin furcile caudine de la angajare, acum doar câteva luni, și până acum. Nu cred că angajatul român, oricât ar fi el de prost, lipsit de inițiativă, de creativitate, fără un nivel de educație elevat merită să treacă prin astfel de situații înjositoare, degradante, lipsite de respect și de un minim dram de umanitate. Ce să mai spun de cei care au și cunoștințe, și experiență, și dorința de a face bine lucrurile, așa cum le are cea despre care scriu.

“A fost un “simulacru” de evaluare, în care s-a “șters pe jos cu mine”.

În primul rând imprimatul era deja listat, trebuia doar semnat. În momentul în care a început discuția prima întrebare a fost cum mă evaluez. Ținând cont de faptul că am proprietatea faptelor și actelor mele am spus că din punctul meu de vedere activitatea mea se încadrează în “satisfăcător”, ei vorbeau de nivelul de apreciere în engleză (dar nu mai contează).

Dacă te uiți atent pe evaluare au vrut ca totul să iasă cum vor ei, dar tot s-au încurcat:

– cum poți să spui că un salariat se încadrează perfect în termene, iar pe cealaltă pagină să spui că face greșeli, este ilogic. Mă lauzi că sunt operativă…. dar cum spui că fac greșeli?

S-au legat de faptul că în lucrările pe care eu le fac ca element de siguranță înainte de a le semna le verific… de ce le verific? Înseamnă că am timp…..

Cum poți să spui că nu mă descurc la tehnică la modul general când verificarea pontajelor o fac numai cu formule pe care le-am stabilit eu? Că nu știa nimeni să elimine rândurile goale dintr-un raport din Charisma (aici comentez eu: Charisma este un soft destul de complicat, care se învață relativ greu).

S-au referit la faptul că nu am configurat niciun raport, dar cele configurate îmi sunt suficiente în desfășurarea activității. Când am vrut să configurez eu unul mi s-a spus că sunt suficiente, să nu încarc sistemul.

Cum poți să spui că nu am inițiativă când anul trecut am avut câteva inițiative pe care le-au agreat și pus în practică, de care sunt mândră și pe care la momentul respectiv le-au apreciat?

Mi-au spus că sunt prea ordonată pentru ei. Faptul că trebuia să așez pe litere cele 1300 de dosare din arhivă, în condițiile în care tot în această lună am avut de întocmit 100 de acte adiționale (care sunt deja 70% semnate de angajator, 30% urmând să intre la mapa următoare), asta înseamnă că sunt prea ordonată?

O tot țineau că îmi mai dau o lună… dacă nu …se așteaptă să-mi iau concediu medical. Joacă la cacealma……….

Ce m-a deranjat este faptul că o tot țineau că nu este firmă de stat. Nu am lucrat niciodată la stat. Am lucrat într-o firmă oarecum militarizată, am avut un director dur, dar foarte corect, care a avut încredere în mine și mi-a dat proiectul Oracle ERP să-l testez, implementez și am făcut-o cu succes.

Am fost luată peste picior, jignită, nu sunt genul de om care să intre în polemici… și am preferat să tac.

Încerc să mă țin tare, dar nu mai pot….. Aplică “picătura chinezească”.. și cred că le face plăcere. Le-am mai dat o lecție …mai ții minte când te-am sunat cu pensionarea aceea medicală…Mi-au spus că nu mă pricep….Dar surpriză … am avut dreptate …și nu le-a convenit de niciun fel.

Îmi impun în fiecare dimineață să mă țin tare, dar orice mișcare a mea este contorizată, monitorizată….

Tu ai rezista la nesfârșit în astfel de condiții???????

Nu cred că un om care a făcut la viața lui regulamente de ordine interioară, contracte colective de muncă, fișe de post, proceduri de HR (la compania precedentă am făcut toate procedurile de HR pentru că la începuturi am fost doi inspectori, eu și viitoarea șefă de birou, iar până la 18 inspectori toți au învățat din acele proceduri), nu cred că un om care a testat și ulterior a implementat un sistem de operare aplicat la HR nu știe ce face.

Am ajuns să tremur, nimeni niciodată nu m-a tratat în așa hal, și-au văzut sacii în căruță (la început am agreat și s-au bucurat că modul de lucru propus de mine în anumite situații le-a simplificat munca).

Nu sunt genul de om care să se certe … dar nu pot să stau drepți când cineva șterge pe jos cu mine.

De ieri mi s-a spus că mai am o singură lună și că pentru ei nu este greu să se apuce de recrutare. Sincer, Corina, am ajuns să tremur. Cred că o iau razna. Lucrez de la 18 ani, nu am lucrat la firme de stat, și tot ce am realizat a fost prin muncă cinstită. Și acum vine cineva și calcă în picioare tot, am fost umilită și desconsiderată.”

Din păcate exista mulți angajatori care exploatează oamenii până ce aceștia decid să plece, știind că sunt mulți afară care de-abia așteaptă o bucată de pâine. Spunea prietena mea Madi Rădulescu că la unii angajatori valorile sunt doar pe pereți. Așa și este. Și nu numai atât – îi vezi prezenți la evenimente, peste tot în mass-media, sponsorizează, investesc în imagine, dar stau foarte prost la capitolul calitate umană a persoanelor în poziții de conducere care nu fac altceva decât să abuzeze de bunul simț și disperarea angajaților cu datorii și probleme.

Și dacă te ridici cumva cu pretenții, ia să vezi ce culoare frumoasă are ușa și ce aer curat vine de-afară…. Vânt de libertate se cheamă și e bine să profitați de el cât încă mai aveți aripi să zburați!!!!

Concluzia: A evalua nu e sinonim cu a judeca. Dacă suntem în poziții de management e suficient să ne reamintim, măcar din când în când, că suntem tot oameni. Și că pentru evaluare există instrumente, nu criteriile personale. Iar dacă nu le cunoaștem, le putem învăța. Totul e să vrem.

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

 

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply