Încă e o lume a bărbaților?

Încă trăim într-o lume a bărbaților? Nu cred că poate da nimeni un răspuns cu certitudine… Ce știm însă este că se mișcă lucrurile în sensul în care sunt din ce în ce mai multe femei în domenii în care nu erau deloc la un moment dat, că și femeile ajung în poziții de conducere, că și femeile sunt apreciate și respectate. Din păcate nu în toată lumea și nu toate femeile.

Nu cred în egalitatea între sexe. Și la urma urmei de ce să-mi doresc să fiu egală cu bărbații mai ales când, din anumite puncte de vedere, pot fi mai bună decât ei? Nu sunt nici feministă, recunosc drepturile bărbaților, meritele acestora și aportul lor la dezvoltarea societății.

Am avut de-a lungul carierei șefi atât bărbați, cât și femei. De la ambele categorii am învățat enorm. Nu cred că există o rețetă pentru șeful ideal, dacă să fie femeie sau bărbat, căci realitatea mi-a dovedit că atât femeile, cât și bărbații, pot fi manageri și oameni în același timp, dar pot fi și caractere lipsite de scrupule și de integritate.

Este însă foarte adevărat că atunci când ești la început și în perioada de formare ar fi indicat, pe cât se poate, să ai un superior bun, dornic să te învețe și să te îndrume, fără a te exploata pentru că ești mic, lipsit de experiență, nu știi să faci mai nimic și deci poți primi cât să nu poți duce până ți se ia și pleci. Cum deseori se întâmplă.

Formarea ta ca om și ulterior ca profesionist nu se termină cu cei șapte ani de acasă, acesta fiind doar începutul. Tot parcursul școlar și profesional contribuie substanțial la dezvoltarea mai mult sau mai puțin armonioasă a viitorului. Și dacă, ipotetic vorbind, treci ușor prin școală, parcurgând toate etapele așa-zis obligatorii pentru a avea succes, dacă la primul job te lovești de o nepotrivire, s-ar putea să ai de suferit pe parcursul întregii cariere.

Aș fi putut ajunge mult mai sus mult mai repede. Și aș fi putut, poate, avea mai mult succes acum, dacă cedam tentațiilor și invitațiilor de o anumită natură. Căci, să recunoaștem, dacă ești tânără, necăsătorită, arăți și bine, ești mult mai vulnerabilă și se presupune că ești și mult mai dispusă să faci anumite compromisuri pentru a avansa.

Am văzut și am auzit multe situații de acest gen, mult prea multe, după părerea mea, ca să nu devină deja o lecție de implementat pentru fetele dornice de o ascensiune rapidă, tinere, dotate corespunzător. Dar, surprinzător, nu doar pentru ele. Ci și pentru femeile care, sătule să tot dea din coate și să nu reușească, acceptă calea rapidă și mult mai ușoară către o treaptă sau chiar mai multe mai sus. Am văzut căsnicii distruse, manageri de companii viciați și bârfiți, directori de departamente înjosindu-se, persoane numite în anumite funcții fără a avea nici în clin, nici în mânecă cu poziția respectivă, dar având copil cu CEO-ul companiei…și altele de acest gen. Toate te duc cu gândul la faptul că încă suntem conduse de bărbați, ca și cum noi nu avem absolut nicio vină.

Cred că trebuie să fii foarte tare psihic sau lipsit de orice urmă de resentimente pentru a dormi bine noaptea după ce te expui în acest fel. Și da, le merge bine. Ca mamă de fete, pe care le educ în spiritul unei conduite morale, mi se îndoaie puțin inima, căci tentațiile sunt mari. La fel de mari au fost și pentru mine. Dar am aplicat ce a spus Dale Carnegie. Mereu. Pas cu pas. Și atunci când lucrurile au degenerat, am plecat. Ajungi să nu mai iubești mediul acela, când mai mult contează cum arăți decât ceea ce faci, când inteligența e o armă și nu un beneficiu, ajungi să fi nevoită să pleci. Deși nu are nimeni ce să-ți reproșeze din punct de vedere profesional. Dar atunci când vrei corectitudine, onestitate, integritate, îți asumi și faptul că unii dintre superiorii tăi nu sunt dispuși să ți le accepte. Căci nu așa au ajuns să fie superiorii tăi.

Ce ne învățăm copiii acasă, ce ajung să vadă pe stradă și în lumea în care ajung să trăiască și să muncească? De multe ori lecțiile se bat cap în cap. Și atunci ne întrebăm ce e indicat să-i învățăm? Deciziile vor fi tot la ei, nu la noi. Pentru că nu vom putea fi alături de ei atunci când se vor lovi, poate, de astfel de situații. Indiferent de morala pe care noi le-o facem acasă, ei vor fi cei expuși.

Poți sau nu reuși și altfel? Cunosc foarte multe femei care răspund că da. Inclusiv eu. Da, am avut și alte opțiuni. Nu am cedat. Dacă mi-a fost greu? Când ai 20 și un pic de ani și îți dorești și luna de pe cer și vezi cât de greu muncești pentru ea și altele au totul, exercitând doar cea mai veche profesie din lume, cum credeți că a fost? Dar este vorba despre alegeri. Personale. Despre cât de mult crezi în tine, în cine ești și ce știi să faci. Și este despre a nu avea regrete și despre a lua decizii în cunoștință de cauză. Așa cum zicea și Oprah:

“Defineşte succesul în termenii tăi, obţine-l după regulile tale şi construieşte-ţi o viaţă de care să fii mândră.”

De ce nu m-ar vrea acum angajatorii? Tocmai pentru că sunt o persoană onestă. Și inteligentă. Și spun lucrurilor pe nume. Și cu multă experiență atât profesională, cât și de viață. Căci de multe ori școala vieții devine mult mai importantă. Arme care-i dau putere unei femei. Dar care puse la îndemâna unui manager corect pot face lucruri mărețe. În multe companii din România nu se dorește asta. Căci mulți manageri suferă de fobia scaunului, țin atât de mult la el încât le este teamă să nu le fie luat. Mai ales de către o femeie.

Am ajuns în 2014 să înființez 4Tree cu un bărbat. Care mi-a devenit și foarte bun prieten. Pentru că nu l-a interesat decât evoluția noastră profesională și umană. Dacă mi-ar fi spus cineva în 2010 că voi ajunge în 2014 să fac asta, i-aș fi spus că e nebun. Am avut nevoie de un an de muncă împreună, atunci când m-a angajat, în 2010, ca să-i câștig respectul și să-i dovedesc, lui și tuturor celorlați membri din board-ul companiei, toți bărbați, că se pot baza pe mine, că merit să stau la masa greilor, că și cuvântul meu merită ascultat. Au fost ore în șir de argumente în întâlniri, opinii validate de realitate, propuneri decente și corecte de business, relații sobre și serioase cu oamenii, un management eficient al unui departament și multe altele de acest gen. Acel an a făcut cât zece. A meritat. Și au meritat toți cei 20 de ani în care am refuzat să fac compromisuri și în care mi-am susținut, cu argumente, punctul de vedere, în toate companiile în care am lucrat.

Toate anunțurile de recrutare promovează valorile companiei – sinceritatea, etica, spiritul de echipă, mediu de lucru plăcut, planuri de dezvoltare, corectitudinea, politica ușilor deschise etc. Câte din acestea sunt însă adevărate după ce ușile se închid?

Nu e nimic rău în a-ți dori mai mult și mai bine pentru tine și pentru familia ta. Puterea unei femei nu cred că stă neapărat în cât de bine arată, deși de multe ori se adeverește că acesta este un mare atu (aș spune necesar, dar nu și suficient întotdeauna), ci în cât de bine controlează acest lucru și îl echilibrează prin decență, bun simț, eleganță, respect de sine, inteligență….. Nu cred că e nevoie să dăm cu pumnul în masă, să purtăm pantaloni, să țipăm, să ne înjurăm angajații sau colegii, să facem discriminări, să fim dure și înțepate, să încălcăm reguli sau să ne culcăm cu cine trebuie ca să avem succes. Nu cred că trebuie să ne pierdem feminitatea și să ne dorim egalitate cu bărbații pentru a avea succes.

Hillary Clinton (fostă Primă Doamnă a S.U.A., actual om politic ), spunea așa, și spunea bine: ”Alegerile pe care le facem sunt cele care ne caracterizează cel mai bine, mai mult decât o fac abilităţile noastre.”

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

 

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply