Lecții din Asia

Săptămâna trecută am încheiat un nou periplu de cursuri de HR – “HR as a Business Partner”, în Singapore. Un grup interesant și interesat, foarte dinamic, format din oameni de HR și manageri de departamente. Dincolo de deschiderea cu care au venit la curs, am sesizat dorința clară de a vedea noutatea, valoarea adăugată, lucruri care la ei nu se întâmplă. Voiau să afle din exemple reale cum se fac lucrurile în Europa, cum percepem noi resursele umane, ce facem să recrutăm eficient, să motivăm oamenii, să-i reținem și să le exploatăm potențialul fără a-i frustra sau fără a-i supune unor presiuni absurde. Și, mai presus de toate, cum o indică și titlul, cum putem noi, HR-ul, să fim mâna dreaptă și un partener strategic pentru business.

În mod normal, dacă m-aș fi limitat la experiențele din România, nu prea aș fi avut exemple pozitive de oferit, pentru că HR-ul mai are încă multe etape de parcurs pentru a deveni cu adevărat un pilon, un partener, un adevărat sprijin pentru companii. Și asta nu doar pentru că board-ul nu-și dorește și nu încurajează lucrurile în direcția aceasta, ci și pentru că sunt mulți oameni de HR care nu au ce căuta în pozițiile respective sau în HR.

Am un respect deosebit pentru oamenii care pun pasiune în ceea ce fac, se documentează, învață, caută mereu soluții, trec prin toate ariile HR-ului pentru a ști cu ce se mănâncă fiecare, se implică în business, pentru că a vorbi despre strategie presupune să cunoști detaliile și cerințele din interiorul companiei, apără și promovează interesele angajaților în mod conștient, știind că, fără ei și aportul lor, business-ul ar avea de suferit.

În România, însă, viziunea asupra HR-ului a rămas, în multe companii, la stadiul de oameni care plimbă hârtii și ling dosare.

Am avut marele avantaj să lucrez, de-a lungul timpului, cu manageri care nu mai credeau de mult în “fata de la cadre” sau de la “personal”, ci în HR-ul care aduce valoare adăugată atât intern, cât și extern. Nu au fost mulți, mai bine zis doar doi, dar suficienți încât să am la ce mă raporta.

Cererea pentru astfel de cursuri în România este destul de mică, și aici mă refer la toată aria care ține de HR. Avem o grămadă de conferințe, site-uri, evenimente la care vin profesioniști din toate domeniile pentru a ne arăta cum ar trebui să facem lucrurile. Uneori nici ei nu fac ce spun, asta e mai grav, dar toți ne pricepem la prelegeri mărețe.

De aici și până la implementare, de la vorbe până la fapte e un drum lung și anevoios de parcurs. Un drum care include schimbare radicală de mentalitate, accent pe oameni și valori, educație sustenabilă, implicare, lăsarea deoparte a orgoliilor, investiții, descoperire de potențial și încurajarea creativității și inovației. Da, în HR. Pentru că HR-ul este despre oameni, care oameni fac business. Nu se poate altfel. 

Una dintre lecțiile importante pe care le-am învățat în urma cursurilor livrate în Asia este despre modestie. Oamenii aceștia sunt ca niște copii care pentru prima oară participă la o lecție deschisă în clasă. Știu atât de multe lucruri, fac atâtea lucruri, dar niciodată nu epatează în niciun fel, niciodată nu ies în evidență la modul negativ. Indiferent de poziția pe care o au, vor să învețe de la cel de lângă sau de la mine, ca formator. Admit că mai au multe de învățat și de schimbat, admit că sunt lucruri pe care le fac greșit sau că sunt lucruri pe care nu le știu sau nu le fac, deși le sunt la îndemână. Nu au aroganța aceea a “Eu le știu pe toate”, iar intenția lor declarată la începutul cursului este de a învăța cum pot face lucrurile mai bine.

O altă lecție conștientizată în Asia este despre mine și privilegiul de a lucra în HR într-o țară care nu recunoaște valoarea HR-ului decât la gale sau evenimente, rare de altfel, unde mai primește cineva vreun premiu pentru lucrurile minunate livrate în organizație. O să vă întrebați de ce privilegiu. Pentru că, lovindu-mă ani de zile de tot ce înseamnă obstacole în activitatea unui om de resurse umane: lipsă de încredere, lipsă de bugete, de suport din partea managementului, nerespectarea promisiunilor, lipsa de respect, de implicare, încălcarea legislației, discriminare și multe altele, mi-am dorit să fac mai mult și să ies din acest cerc vicios și să dovedesc că se poate și altfel. Să arăt că HR-ul nu se rezumă la a face compromisuri și a pleca mereu capul, la a face lucruri în care nu credem, la a întinde de buget ca de o gumă. Dacă nu eram de atâtea ori pusă la zid și nevoită să găsesc mereu soluții și să mă lupt cu toate armele ca să obțin ce vreau, dacă m-aș fi complăcut, aș fi rămas și acum un simplu funcționar administrativ, lingând hârtii.

Și nu în ultimul rând o lecție despre frumusețea locurilor și a oamenilor, despre zâmbetul și căldura cu care te primesc, despre curățenie, disciplină, civilizație și responsabilitatea lucrului bine făcut, despre bunăvoința de a căuta soluții și dorința de a ajuta necondiționat. Toate, adunate, îți dau sentimentul că ceea ce faci este răsplătit pe deplin doar prin faptul că ești acolo. Nu mai vorbesc despre șansa de a lucra cu acești oameni și de a le oferi din ceea ce știi tu să faci mai bine, șansă care se va repeta foarte curând.

Voi încheia prin a vă spune o mică poveste despre un șofer de taxi. În Singapore toți șoferii de taxi sunt la patru ace. Taxiurile sunt peste tot, toate limuzine, curate și strălucitoare, toate miros frumos, au apă și reviste pentru călători, tarife rezonabile, deci oferă tot confortul. Șoferii de taxi au toți povești. Unul dintre cei care m-a condus pe mine la aeroport mi-a spus că-și dorește enorm de mult să vină în România. Mi-a povestit despre cum a încercat să-și convingă soția, ani de zile, înainte ca aceasta să moară, să facă o vizită aici. Acum, că e singur, e hotărât să vină. Mi-a povestit de Nadia Comăneci, de Dracula și de Castelul Bran, de munți și de Maramureș și de cât de mult i-ar plăcea să ne viziteze. M-a întrebat dacă e momentul potrivit și dacă-l încurajez în acest sens. I-am spus că, pentru mine, România e țara pe care o iubesc, în care m-am născut, am crescut, am fost educată, m-am format ca om și că-l invit cu mare drag să o exploreze.

Ultima oară când am verificat, România era la locul ei, iar pe mine mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂