Să trăiască scrisoarea de respingere!

După fiecare interviu de angajare la care ne ducem așteptăm să primim un răspuns, indiferent de natura acestuia. Unul dintre rolurile principale ale recrutorului este să ofere și acest feedback din care să înțelegem ce nu a fost bine și să învățăm ce avem de făcut mai departe.

Din păcate în majoritatea cazurilor feedback-ul ori întârzie să apară, ori nu vine deloc. Pentru că suntem prea puțin educați să-l oferim sau să-l primim.

Ei bine există totuși cazuri în care primești ori un telefon, ori un e-mail prin care ți se comunică că ai fost respins și motivele pentru care s-a întâmplat asta. Dacă motivele sunt sau nu cele reale, nu face subiectul acestor rânduri. Dar este foarte bine că am primit măcar un semn după care știm să ne continuăm căutările și să nu ne mai facem iluzii.

Câți dintre voi ați primit astfel de reacții de la recrutori sau de la angajatori care v-au motivat atât de tare încât nu ați renunțat să trimiteți intenția de angajare inclusiv la aceeași companie? Pentru simplul motiv că acea companie era cea care vă putea oferi ceea ce căutați. Sau era, pur și simplu, dorința de a satisface un orgoliu personal.

Sunt oameni care luptă până în pânzele albe până obțin ce vor și fac în așa fel încât să profite de toate oportunitățile oferite pentru a-și atinge obiectivul de carieră.

Astfel de exemple sunt Madonna, U2, regizorul Disney Tim Burton și mulți mulți alții de categorie grea.

În 1976, Tim Burton era încă un elev de liceu cu un mare talent pentru scris care și-a încercat norocul la Walt Disney. El a trimis atunci companiei cartea pentru copii pe care a scris-o, The Giant Zlig. S-a ales cu o scrisoare de respingere din partea Walt Disney Productions care a considerat că lucrarea seamănă prea mult cu opera unui alt scriitor. Câțiva ani mai tarziu, Burton ajungea să lucreze în departamentul de animații al Walt Disney.

Aceste exemple nu fac decât să ne confirme că orice scrisoare de respingere nu poate aduce decât lucruri foarte bune. Și eu am fost deseori respinsă de-a lungul carierei mele și asta nu m-a făcut decât să merg mai departe și mai dornică, mai consecventă și mai puternică. De multe ori a fost nevoie să-mi ajustez strategia, poate chiar să o schimb, pentru că fiecare angajator este altfel, dar a meritat efortul.

Cred cu tărie în omul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit. Și mai mult ca sigur dacă ai fost respins o dată, sau de două ori, sau chiar de o sută de ori, vine acel moment în care vei primi răspuns pozitiv. Iar bucuria acelui moment va fi cu atât mai mare cu cât știi foarte bine câte eforturi au fost în spate, și câte experiențe.

Totul ține de ambiție, perseverență, de motivație și de dorința de a fi din ce în ce mai bine pregătit cu fiecare ocazie de a participa la un interviu. Nu poți să devii cel mai bun decât după ce afli cum e să fi respins și să construiești, de multe ori, de la zero.

Deci, să trăiască scrisoarea de respingere și tot ce aduce ea bun în viețile noastre!

Share is care. 🙂

 

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply