Țara lui copy/paste

Aud atât de des chestia asta cu “Google îți este prieten”, încât, de multe ori, am impresia că nu mai știm să ne alegem prietenii.

Ai de făcut o lucrare? Căutare pe Google. Ai de căutat un termen mai dificil? Căutare pe Google. Ai de livrat un curs, de scris o lucrare de licență, de scris o temă la școală etc.? Căutare pe Google. Ai de susținut un discurs și cauți inspirație? Căutare pe Google.

Și hai că nu ar fi chiar atât de rău, normal că într-o epocă a tehnologiei ar fi mare păcat să nu o folosim, dar mai rău este că nu mai filtrăm deloc informația și ajungem să facem zilnic copy/paste. Copiem, la greu, de oriunde, pe oricine, fără să ne gândim deloc că ne pierdem, vizibil, originalitatea și autenticitatea.

Osho spunea atât de frumos: “Să fii autentic înseamnă să fii conform cu tine însuți. Este un fenomen foarte, foarte periculos. Însă oamenii care o fac dobândesc o frumusețe, o grație, o mulțumire de neimaginat.”

Într-o lume a falsurilor este foarte dificil, dar și periculos, să fii tu. Dar eu cred că asta te face să fii cu adevărat interesant și unic. Pe mulți dintre noi ne caracterizează spiritul de turmă. Știm toți, din propriile experiențe, chiar din școală, că, atunci când unul dintre colegi expunea un alt punct de vedere decât cel al majorității, ghiciți ce? Era imediat marginalizat pentru că a avut curajul să fie altfel.

În ultima perioadă am ascultat foarte mulți oameni expunându-și poveștile de carieră. M-a întristat foarte tare să aud, de la persoane diferite, care nu se cunosc între ele, aceeași poveste: se duc la interviu, li se spune să creeze un plan (de management, de vânzare, de PR etc.) și să-l trimită pentru etapa următoare de interviu. Dar angajatorul nu mai dă niciun semn după ce primește planul respectiv. Mai mult, decide să folosească ideile din planurile respective în cadrul companiei. Idei care au un autor. Idei în spatele cărora niște oameni au muncit, poate au stat nopți să gândească, să scrie, să producă cu scopul evident de a trece în etapa următoare. Oameni care rămân doar cu un gust amar și cu experiențe prin care nu mai vor să treacă, mai ales când acestea vin din partea unor companii care pretind că se respectă.

La fel se întâmplă și cu șefii care-și “responsabilizează” subalternii implicându-i în proiecte dificile, îndemnându-i să vină cu idei, sugestii, schițe, planuri, pentru ca ulterior să și le însușească fără niciun fel de probleme și să le prezinte în nume propriu managementului. Și pentru că subalternul creativ are interes să-și păstreze locul de muncă, nu va spune nimic. Ba mai mult, va continua să vină cu idei, sugestii, planuri pentru că i se promite o avansare. Sau va pleca pentru că e conștient de mocirla în care a intrat fără să vrea și la fel de conștient că promovarea este doar o iluzie.

Toți am copiat, la un moment dat, în mod special în școală, la lucrări unde nu eram suficient de pregătiți. Copiatul înseamnă furt. Și da, te poți inspira, poți cita autorul, dar trebuie să menționezi sursa. Copiatul înseamnă abuz, lipsă de respect pentru persoana de la care copiezi, lipsă de integritate.

Problema majoră se reflectă în primul rând într-un sistem educațional muribund unde mai toți copiii cunosc sursa tuturor informațiilor pe care le pot copia, fără să le gândească, pentru a lua o notă și a bifa o temă. Copiii își pierd astfel interesul pentru a studia, a citi, a învăța, pentru că știu că oricând pot găsi ceea ce caută apelând la prietenul Google. Profesorii dau oricum teme cu nemiluita obligând copilul să stea ore în șir să le rezolve, acesta evident utilizând cea mai rapidă și puțin eficientă metodă de a scăpa de ele și de mai face și alte lucruri care chiar îi fac plăcere, aceea de a copia. Din lipsă de timp, părinții nu se implică în a îndruma copiii către cunoaștere și experimentare și, de foarte multe ori, îi încurajează să ia lucrurile de-a gata. Efectul pe termen lung este dezastruos, pentru că, ajungând să nu muncești deloc pentru ceea ce-ți dorești, dacă ajungi să realizezi că-ți dorești ceva, să nu simți care sunt consecințele acțiunilor tale, să nu treci prin diverse experiențe proprii copiindu-le pe ale altora, devii un adult frustrat, lipsit de responsabilitate, de cunoștințe și competențe de bază. Pentru că, de cele mai multe ori, dând copy/paste nu înveți nimic altceva decât să-ți furi singur căciula și este cea mai simplă metodă prin care poți deveni un ignorant și un incult.

Și poate nu e rău să fii ignorant pentru a te conserva de lumea exterioară, ar zice unii, dar e rău pentru cei din jur, mai ales când ajungi în poziții de conducere și nu știi, practic, să faci nimic. Ba da, știi, să ceri. Și să copiezi, pentru că asta știi să faci de mic copil. Și atunci ignoranța ajunge să doară.

Ne întrebăm de ce nu mai producem, ca țară, nimic? Pentru că ne-am pierdut curiozitatea, autenticitatea, pentru că nu încurajăm gândirea liberă și lipsită de prejudecăți, pentru că ne limităm zilnic la a ne complace și a număra like-uri pe Facebook care ne perie ego-ul, pentru că dăm copy/paste indiferent de situație, în loc să creăm de la zero, cu propriul organ numit creier, cu care se presupune că trebuie să gândim, pentru că mereu alegem varianta scurtă și simplă. Pentru că ne plac al naibii de tare standardele și etichetele, dar nu ne plac substanțele, pentru că ne arată așa cum suntem. Căci, la naiba, e tare greu să muncești. Păi ce, sunt prost să muncesc, când pot să fur?

Sunt convinsă că vor fi unii care vor reacționa pentru că generalizez. Atât timp cât e un fenomen răspândit la nivel național, probat cu acte de la cel mai mic, la cel  mai mare (de la școlile care au filmat cum se copiază la examene până la un fost prim-ministru care a plagiat lucrarea de doctorat și atingând companiile care fură informații, coduri, documente la cel mai înalt nivel) și ramificat în toate domeniile, da, îmi permit să generalizez.

Și știți ce e cel mai rău în toată povestea asta? Că nu copiem ceea ce e bun și frumos și ne-ar putea ajuta ca indivizi, comunitate, popor. Măcar de-am învăța cum să copiem, că nici asta nu facem bine (evident, e o glumă). Și că nu reacționăm, ba din contră, ne adaptăm ca să supraviețuim.

Fac totuși precizarea că în țara lui copy/paste mai există și oameni autentici, lideri veritabili, integri, oameni care sunt departe de a avea acces la tehnica superioară și care nici nu știu ce înseamnă a copia, mai sunt oameni care citesc, gândesc, muncesc, creează, produc și fac mult bine celor din jur, fără a copia nimic de la nimeni. Și, atât timp cât mai există semințe, avem speranța că recolta următoare poate fi ceva mai autentică.

Pe mine mă găsiți aici, la fel de autentică.

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



1 Comment

  • Iulia Andrei

    Frumos scris dar foarte,foarte trist…
    Nu ne pierdem speranta pentru ca mai exista cateva seminte, dar trebuie sa fie si ”pamantul” bun si roditor.
    Inca mai sper ca pamantul romanesc este benefic semintelor de calitate!

Leave a Reply