Tu ce vrei să te faci când vei crește mare?

Întrebarea pe care majoritatea dintre noi, dacă nu chiar toți, o auzim când suntem mici…

1. “- Tu ce vrei să te faci?
– Doctor.
– De ce?
– Ca să plec în altă țară, să câștig mulți bani. Așa mi-a spus mama.”

Sau:

2. “- Tu ce vrei să te faci?
– Programator.
– De ce?
– Ca să plec în altă țară, să câștig mulți bani. Așa mi-a spus tata.”

De când am început să fac consiliere în carieră am întâlnit foarte mulți oameni complet nemulțumiți de ceea ce fac. Au terminat o școală sau o facultate pentru că așa i-au îndrumat părinții (a se citi obligat). Nu le-a plăcut, iar acum nu au găsit nici un job care să-i satisfacă. Sau, tineri fiind, încă își caută locul. Mereu, inevitabil, îi întreb de ce au ales un drum pe care nu și-l doreau, pe care nu-l simțeau al lor. Pentru că altfel suportau consecințele: de la întreruperea finanțării din partea părinților până la datul afară din casă.

Cred că cea mai mare responsabilitate a noastră, ca părinți, este să ne educăm copiii, să-i ghidăm, să-i iubim, să-i ascultăm, să-i înțelegem, să avem încredere în ei, să-i responsabilizăm, nu doar să-i facem. Ca părinte cred că principalul nostru scop în ceea ce privește copiii este să-i știm fericiți. Pentru asta suntem datori să ne asumăm că lor le plac alte lucruri decât ne plac nouă, că sunt făcuți pentru a trăi alte vremuri și pentru a învăța și alte lucruri. Cuvântul cheie aici este “a conștientiza”. A conștientiza că noi am trăit în altă perioadă, am fost expuși altor sisteme, altor tehnologii, altor cerințe pe piața muncii. De aici și eterna discrepanță, ca să nu zic luptă între generații.

Am cunoscut de curând o fată în căutarea unui apartament pe care să-l împartă cu cineva, pentru că nu avea posibilități financiare. Lucru normal, veți spune voi. Mai puțin normal este faptul că fusese “expediată” de acasă pentru că, în loc de Medicină, a dat la ASE. Nu a cedat, și-a luat viața în mâini și a plecat către București.

Vorbesc des cu oameni care după 40 de ani se reinventează, pentru că nu se mai regăsesc în ceea ce fac. Simt că se plafonează, că rutina și-a spus cuvântul.

Înainte de 1989 nu aveam foarte multe opțiuni. Nu exista șomaj, sau cel puțin asta știam noi. Toți primeam repartiții în fabrici și uzine, majoritatea învățam, că nu aveam încotro și nici altceva de făcut. Acum însă avem opțiuni. Și parcă, cu cât sunt mai diverse, cu atât și deciziile sunt mai greu de luat. Pentru că, într-o lume a “tendințelor”, a “făcăturilor”, a “diplomelor pe bandă”, este foarte dificil să-ți găsești factorul de unicitate și să nu treci de partea cealaltă, căci granița este una foarte subțire.

Ce facem cu oamenii care au muncit ani de zile în același sistem și pe care nicio companie nu-i acceptă pentru că nu știu să facă și altceva? Exemple: 1. sistemul bancar, funcții de conducere, salarii mari, vor să plece și de luni de zile nici măcar la interviuri nu sunt chemați; 2. telecom, preluați de pe vremea Romtelecom, crescuți, școliți, avansați, nu sunt chemați decât de companii din domeniu, pe care le numeri pe degete, iar oamenii deja au început să se rotească și să se cunoască foarte bine între ei, în condițiile în care ei chiar își doresc altă industrie și chiar vor să învețe și alte lucruri; 3. televiziune… și altele din același registru. Ca societate, ca angajatori, ca recrutori, avem o obligație morală față de acești oameni. Să-i acceptăm, în primul rând. În al doilea rând să-i ajutăm să învețe să facă și altceva. Nu pot accepta că oameni foarte bine pregătiți, cu experiență de viață și profesională, să fie respinși ori ca supracalificați, ori că nu corespund unui profil care poate fi ajustat, că doar nu angajăm modele 90-60-90… Societatea, transformările, tehnologia ne obligă să fim flexibili. În plus, avem nevoie de oameni serioși, muncitori, capabili, responsabili, gata oricând să-și asume roluri, să se implice în proiecte, pentru că sunt motivați și dornici de muncă… De ce le refuzăm cu încăpățânare acest drept?

Nu mi se pare deloc normal ca un absolvent de Medicină, după atâția ani de școală grea, să se angajeze ca “vânzător” pentru o companie farma. Nu mi se pare deloc normal ca un absolvent de Farmacie, altă facultate grea, să stea la tejghea să vândă medicamente. Nu mi se pare normal ca un absolvent de Teatru să ajungă muritor de foame… Multe lucruri nu mi se par normale, și totuși ele se întâmplă. Unele pentru că oamenii fac des compromisuri, printre altele pentru că ne-am obișnuit așa. Ne-am obișnuit cu “nu pot”, “nu am încotro”, “nu mă simt în stare”, “asta este”. Toate pornind de la momentul în care ni s-a impus și nu am ales noi. De la momentul în care am început să trăim visele și viețile altora și am ieșit din viețile noastre.

Poate ar fi indicat să ne privim copiii în ochi și în suflet și să nu repetăm greșelile trecutului sau ale părinților nostri. Poate ar fi indicat să ne educăm copiii astfel încât să fie capabili să decidă pentru ei, să le descoperim talentele, să le încurajăm, să nu le ucidem pasiunea și entuziasmul atât de necesare în viață, pe care cu greu le mai găsim în angajații de azi. Poate ar trebui să ne explorăm, să ne cunoaștem mai bine și să începem să schimbăm ce avem de schimbat. Niciodată nu e prea târziu să schimbi macazul, sunt atâția oameni care dovedesc, zilnic, că se poate.

Îmi doresc să aud:

“- Tu ce vrei să te faci când vei crește mare?
– Profesor.
– De ce?
– Pentru că asta simt că-mi va aduce satisfacții – să-i învăț pe alții, să fiu aproape de ei, să le călăuzesc pașii, să las în urma mea generații cărora am reușit să le transmit un mesaj.”
“- Tu?
– Doctor. Pentru că-mi place să fac bine oamenilor și să le alin durerea.”
“- Tu?
– Programator. Pentru că-mi place foarte mult să inovez, să contribui la viitor.”

Și nu în ultimul rând, un exercițiu de imaginatie: ești la școală și cineva te întreabă ce vrei să te faci când vei crește mare. Ce ai răspunde acum? Și tu, cel de azi, te-ai angaja pe tine cum ești acum?

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply