Unde nu e cap, vai de picioare!

E o vorbă românească sugestivă pentru ceea ce vreau să subliniez mai departe:“La plăcinte, înainte. La război, înapoi.” 

M-am ocupat de strângere de fonduri cât timp am fost voluntar al Asociației Române Anti-SIDA într-o perioadă în care lumea nu numai că era mai deschisă și mai darnică, dar parcă și mai dornică să facă bine. Am avut un succes fantastic mergând ca om – sandwich prin mijloacele de transport, în Gara de Nord, în centre comerciale, purtând mesaje sugestive și fiind extrem de mândră de ceea ce făceam. Pentru că făceam bine.

De când mă știu mi-a plăcut să ajut. Necondiționat, din suflet, chiar și pe cei care nu meritau nici măcar un deget din ajutorul meu. Nu eu sunt în măsură să-i judec… Nu doar pentru că am fost educată de niște oameni care au procedat la fel, ci pentru că așa simțeam, așa simt și așa voi face în continuare. Cred cu tărie că cel mai simplu este să faci rău, dar mereu am ales calea cea grea.

Ne place să vedem copii câștigând concursuri, ne place să vedem olimpici, sportivi care ajung pe culmile succesului, făcându-ne mândri că suntem români, români care salvează vieți în alte țări, români care lucrează la NASA, Comisia Europeană, Washington… Ne place să avem studenți români la Oxford, Harvard, UCLA sau bursieri în țări străine. Ne place să vedem prichindei de câțiva anișori luptându-se să câștige medalii și muncind cot la cot cu adulții. Admirăm talentele, dar de foarte puține ori știm ce eforturi zac în dezvoltarea acestora.

Totul e foarte frumos până la bani. Când se ajunge la bani, majoritatea fac un pas în spate. Prea greu să donezi pentru ca o viață să meargă mai departe. Prea greu să investești în dezvoltarea și educarea unui adevărat talent. Prea greu, mult prea greu să faci un efort în a investi în sport, adică în sănătate, sau în educație, singura care ne rămâne, care ne dă valoare ca oameni și pe care o putem folosi pentru a-i ajuta și pe alții. Da, avem talente. Dar am avea poate de o sută sau de o mie de ori mai multe dacă am investi în ele. Ne întrebăm de ce a decăzut societatea în felul în care a decăzut? E simplu – să ne uităm la cauze. Societatea suntem noi, nu e un grup în afara noastră, nu e ceva neutru, ne reprezintă.

Din păcate noi suntem cei care alegem cine ne reprezintă, și acum, cu mare părere de rău, talentele care ne-au fost “furate” de alții sunt o parte minusculă comparativ cu marea masă a celor care, cu bună știință, duc România în pragul decăderii și o pun la stâlpul infamiei.

Am încercat zilele acestea să fac rost de fonduri pentru un club sportiv ale cărui rezultate sunt vizibile, un club care investește energie, pasiune, timp, răbdare, bani pentru a forma și educa copiii în spiritul echității, sănătății, curajului, performanței, efortului, succesului. Dacă ar fi ca sportul în România să se bazeze doar pe fondurile alocate de stat, toate cluburile private s-ar închide sau nici măcar nu s-ar deschide. Și cum cluburi de stat care să susțină astfel de performanțe nu prea există, asta ca să fiu finuță, copiii dornici de a face sport și performanță ar fi descurajați din toate punctele de vedere. Să nu cumva să credeți că nu sunt mulți care se pierd pe parcurs din lipsa puterii financiare absolut necesare pentru a te ridica la un anumit nivel. Pe lângă faptul că sunt puțini părinți care-și încurajează copiii să facă și altceva decât școală, din lipsa banilor, cei care aleg totuși să-și susțină copiii talentați de multe ori sunt forțați să renunțe când cheltuielile devin prea mari. Cluburile private s-au înființat tocmai din cauza incapacității statului de a oferi condiții de pregătire.

Asta nu exclude însă ca o parte din fondurile statului să se îndrepte către privați… Visez frumos, nu? Trăim însă într-o țară în care guvernanții nu numai că nu-și respectă promisiunile, nu numai că ar pune taxe și pe aerul pe care-l respirăm, dar nu-și respectă poporul. Trăim într-o țară în care absolut totul este pe dos, incompetența și corupția au luat o vădită amploare, politica dictează în orice domeniu, bunul simț și omenia au devenit produse de lux. 

Atunci de ce să mă agit să sper că cineva va fi atât de conștient că fără educație murim încet, încet, dar sigur? De ce să îndrăznesc să cer fonduri pentru dezvoltarea copiilor și încurajarea talentelor? Și până la urmă de ce voi, cei cu bani, ați dori să fiți diferiți și să vă implicați, că doar e mult mai simplu să vă alăturați turmei care ne conduce? ….Nu am decât un cuvânt pentru voi: RUȘINE!!! Dar sunt convinsă că nu știți ce e aceea…

P.S. In acest weekend trebuia să aibă loc acest concurs:  http://www.calendarinot.ro/kiirasok15/aquatonics_INV.pdf. S-a anulat din lipsa sponsorizărilor. E vorba de sute de copii care și-ar fi dorit să participe. Au rămas cu dorința și dezamăgirea.

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu



Leave a Reply