Frumoșii tineri rebeli

“E greu să renunți la convingeri înrădăcinate de părinți, încă din copilărie. Mai ales când părinții îți suflă în ceafă și îți urmăresc fiecare mișcare. Va trebui să te desprinzi de ceea ce te-au învățat ei, pentru că vremurile se schimbă odată cu noi. “

Asta spunea horoscopul zodiei mele într-o zi de luni…. Și pentru că de foarte mult timp îmi doream să scriu un articol despre tinerii din ziua de azi și fața lor nevăzută, horoscopul nu a făcut decât să-mi dea impulsul necesar…. Și nu pentru că aș crede în acesta, ci pentru că uneori chiar mă nimerește.

Nu am fost un copil răsfățat, dar am fost un copil căruia nu i-a lipsit mai nimic. Și consideram că e firesc să nu-mi lipsească, pentru că așa e normal să se întâmple într-un mediu sănătos. Nu mi-au lipsit nici pedepsele, nici laudele. Nici regulile, valorile, respectul, motivarea, îndemnurile părinților, poveștile bunicilor, sfaturile surorii mai mari….Am fost un copil independent, am fost trimisă de mică în vacanțe ba la bunici, ba în tabere, ba la prieteni de familie. Pentru că aveam părinți care munceau, constant, inclusiv sâmbetele, pentru ca noi să avem… tot ce aveam nevoie.

Am apreciat întotdeauna faptul că nu exista noțiunea de sacrificiu, cum e acum, când părinții care muncesc cel puțin 16-18 ore pe zi le tot reproșează copiilor, pe care susțin că i-au făcut din dragoste, că muncesc până la epuizare pentru a le fi lor mai bine. Ce înseamnă acest mai bine? Și ce înseamnă sacrificiul, în accepțiunea acestor părinți? Da, sunt cazuri de familii destrămate, fără venituri, cu copii sau părinți bolnavi. Sunt tragedii, sunt situații inimaginabile unde atât copiii, cât și părinții, sunt marginalizați și devin victime ale unui sistem care parcă luptă să-i distrugă. Acesta pentru mine este un sacrificiu – să supraviețuiești, în astfel de condiții, este o dovadă de voință și ambiție. Este o luptă crâncenă cu însăși viața. Însă să muncești pentru a-ți asigura și a le asigura un viitor copiilor tăi mi se pare ceva absolut firesc și extrem de altruist.

Am citit de curând un articol al lui Mircea Vulcănescu unde mi-a plăcut mult un pasaj relevant: „Când vine vorba de identitate, când te întrebi cine eşti, e nevoie, cred, de un model care să te inspire, un model care, adoptat cândva şi de alţii, a produs conduite excepţionale ce-au destrămat, prin exemplaritatea lor, ţesătura timpului. Care, învelind majoritatea faptelor istorice, le asigură perisabilitatea. Ignoranţa însă, face invizibile conduitele înălţătoare care au străpuns fruntariile vremii. Că sunt unii care preferă comportamentelor model, modelele ideologice, cunoaştem. Şi ne cunoaştem şi poziţia faţă de ei. Să fie sănătoşi, cum, de altfel, ne dorim şi nouă!”

Pentru mine a fost relativ simplu – am crescut într-un mediu care m-a expus învățării, cunoașterii, experimentării, într-o vreme în care nu aveai alternative multiple, ca acum. Am început să lucrez la o vârstă la care acum mulți visează….sau, din contră, mulți deja știu foarte clar ce vor, când și unde vor.

Nu poți judeca, nici condamna frumoșii tineri rebeli pentru ceea ce gândesc, fac, își doresc…. acțiunile lor, modul lor de gândire sunt o reacție la acțiunile părinților, profesorilor, modelelor lor în viață, dacă au reușit să le aibă sau să le găsească … sunt o reacție a tuturor lucrurilor care li se întâmplă și care se petrec cu repeziciune în jurul lor. Și fiecare are propriul stil de abordare a realității, cum e firesc.

Auzeam zilele trecute, așteptându-mi fetele să se întoarcă dintr-o excursie, doi bunici vorbind. Concluzia discuției lor: „Avem un tineret bolnav.” Am rezistat tentației de a-i întreba de ce consideră tineretul bolnav, pentru că nu avea sens să pornesc un conflict inutil. Dar am dedus că părerea lor se bazează pe ce văd la televizor, pe statisticile făcute pe piața muncii, pe rezultatele școlare și altele de acest gen. Aș fi vrut să le spun, de fapt să le urlu, să audă toată lumea, că tinerii noștri nu sunt cifre. Că nu au foarte multe pârghii sănătoase de care să se agațe, indiferent de ce vor să facă. Că ei poate au potențial, talent, dorință, voință, valori, dar că poate nu e nimeni capabil să le descopere sau să investească în acestea? Sau că, de multe ori, nu mai există un interes real pentru ce-și doresc ei să facă?

Zilele trecute a venit la mine la interviu un tânăr care-și dorea o carieră în cercetare. Un domeniu foarte frumos, extrem de căutat, în care se investește mult…. dar nu în România. Ce să-i spui unui astfel de tânăr? Că nu are nicio șansă aici, să se ducă în altă țară? Nu, pentru că posibilități există și aici, și e mult mai util și etic și corect să i le enumeri pe cele de aici. Acelea puține, dar nu în cercetare. A decis în final că Facultatea de Farmacie ar fi o soluție viabilă pentru el. A luat sau nu o decizie potrivită? Va vedea. După câțiva ani. După mulți ani.

Iată o părere a unui specialist pe piața Resurselor Umane, care descalifică din start o mare parte din tinerii zilelor noastre: “Tinerilor de azi nu prea le mai pasă de facultate pentru că societatea românească nu mai valorizează educaţia. Modelele sunt cu totul altele, din păcate. Cei care au intrat la facultate şi cu care mă întâlnesc eu, într-o proporţie covârşitoare o găsesc inutilă şi plictisitoare. Asta e destul de dezamăgitor şi îngrijorător. A face o facultate a devenit mai mult o chestie de statut decât o chestie de educaţie”, spune Dan Berteanu într-un articol publicat de Realitatea.net referitor la inutilitatea anumitor facultăți. Concluzia articolului: dacă nu faci o anumită facultate, care e la mare căutare, nu ai nicio șansă, cel puțin nu în România. Și uite așa stăm să ne întrebăm de ce pleacă tinerii din țară? Retoric, evident.

Iată câteva exemple de adolescenți care știu clar ce vor:

“Eu, viitorul în ceea ce privește cariera mea, îl văd undeva, la un birou. Vocația mea cred că e legată de avocatură sau de psihiatrie – de fapt, mai mult de psihiatrie. Visez să devin o persoană destul de cunoscută și care să se remarce prin propriile forțe, nu cu ajutorul celor din jur! Aș vrea să fac totul pe cont propriu.” – Oana, 17 ani

„Tocmai m-am înscris la o facultate de jurnalism. Cariera (sau, mai bine zis, spre ce am să mă îndrept în viitor) mi-am ales-o deja în funcție de ce am simțit că mi se potrivește și de pregătirea de până acum. Vreau să devin un jurnalist bun. Vocația mea este să fiu mereu în contact cu oamenii. Cariera mea o să fie, în mare parte, așa cum o să mi-o fac, dar o să depindă și de societate – de ce o să-mi ofere sau nu o să-mi ofere. Eu cred că viitorul depinde într-o mai mare măsură de tine, de forțele proprii. Trebuie să ai ochii deschiși, să fii pregătit să-ți asumi riscuri și să “muști” din șansele care ți se oferă. Ca jurnalist, sper să reușesc să rămân la fel ca acum: să respect oamenii și să văd realitatea așa cum este, să nu fiu niciodată nevoită să o schimb în vreun fel pentru “o pungă cu bani”. Să rămân corectă și onestă.” – Cristina, 19 ani

„Eu am înclinații către artă (literatură, muzică, actorie, desen), dar sunt conștientă că nu am șanse în Romania de astăzi să mă bazez doar pe artă. Am nevoie de o slujbă principală bine remunerată.” – Cassiana, 17 ani

„Având în vedere că eu sunt “blackeritză” și ascult black-metal, pentru început, cât mă țin corzile vocale, aș vrea să îmi fac o trupă de black-metal… După aceea, aș vrea să mă angajez în domeniul turismului (că asta voi învăța la liceu) și mai vreau să fac și Facultatea de Psihologie. Și după aceea om mai vedea… „ – Laetiția, 18 ani

„Nu prea văd niciun viitor în țara asta. Aici chiar nimic nu poți să fii pentru că vine altul înainte, cu pile și ce ai făcut tu?! Rămâi afară cu facultate cu tot… „ – Dan, 18 ani

Nu vrea nimeni generații de blazați. Avem tineri cu entuziasm, dorință de a învăța, de a se perfecționa, sunt pline companiile de interni, de stagiari, ONG-urile de voluntari, sunt companii care se ocupă de viitorul tinerilor în România, numai asta fac, acesta le este target-ul. Există proiecte de consiliere în carieră pentru liceeni și studenți, chiar eu fac parte din unul încheiat cu Blocul Național Sindical – Caravana Carierei. Sunt o multitudine de programe dezvoltate cu ajutorul fondurilor europene.

Aici aveți doar câteva exemple de oameni care au reușit să se impună în domeniul educației alternative, pe care eu o susțin și în care-mi văd, la rândul meu, viitorul – al meu și al copiilor mei: www.yourway.ro, www.scoaladevalori.ro,www.universitateaalternativa.ro etc. Și dacă dați o căutare pe Google, o unealtă atât de îndrăgită și fără care nu mai putem funcționa normal, se pare, o să găsiți resurse variate de învățare, de perfecționare, de educare pentru toate vârstele și toate pretențiile, poate chiar și pentru toate buzunarele, unele fiind chiar gratuite.

Nu avem un tineret bolnav, poate puțin rătăcit, dar cu potențial uriaș nedescoperit și, implicit, neexploatat. Avem tineri olimpici, tineri inventatori, tineri care vorbesc mai multe limbi străine cu o fluență demnă de invidiat, matematicieni, speakeri extraordinar de talentați, sportivi, designeri…… De ce cu fiecare ocazie scoatem în evidență perlele de la BAC, subiect de actualitate în ultimele zile, statisticile, depresivii, narcomanii… De ce nu ne concentrăm pe marea majoritate a tinerilor care pot schimba viitorul? Și mai mult, care și vor să-l schimbe?

Când ai stat ultima oară de vorbă cu un adolescent despre pasiunile lui, talentele, motivațiile, dorințele lui ascunse, aspirațiile? Când ai avut răbdarea, ca părinte, să vezi ce-și dorește cu adevărat să facă, nu ce trebuie pentru că dă bine sau se caută? Când ți-ai încurajat ultima oară copilul să-și urmeze pasiunea sau visul? Când ai avut ultima oară încredere în capacitatea lui de a lua propriile decizii și de a-și asuma responsabilitatea acestora?

Tinerii noștri sunt frumoși și rebeli. Nu sunt nici nebuni, nici bolnavi. Ei nu au nevoie de tratament, au nevoie de validare. De investiție de încredere, de susținere, de implicare și de încurajare. Au nevoie, poate mai mult ca oricând, de modele viabile, reale, care să-i impulsioneze și să-i motiveze.

Părinții de azi suntem copiii de ieri. Vremurile se schimbă rapid, iar noi suntem nevoiți, chiar dacă ne place sau nu, să ținem pasul cu ele, dacă nu chiar să fim înaintea lor.

„Înainte de a pune gratii la ușă, de a-i anula abonamentul la mobil și de a hotărî că stingerea se dă la zece seara, adu-ți aminte de adolescența ta.”, spune Alina Iordănescu pentru Psychologies.ro. Da, erau alte vremuri. Și sunt perfect de acord cu asta. Dar și părinții noștri erau altfel, și noi am fost educați altfel. Și orice s-ar spune, da, ne dorim ce este mai bine pentru copiii noștri. Și de multe ori ce este mai bine pentru noi nu este mai bine și pentru ei, sau invers. De exemplu, poate lor le-ar plăcea un Mercedes, asta nu înseamnă că ar fi și potrivit unul. Poate până la o anumită vârstă merge și bicicleta… sau Dacia. Până când tinerii noștri frumoși și rebeli conștientizează că puterea nu stă în viteza cu care conduci, de exemplu….

Nu ne dorim clișee, produsul unui sistem educațional rigid, care nu lasă loc creativității, spontaneității și care deseori impune rigori contestate inclusiv de profesori, care ajung să afirme: “Nu am ce face. Asta este programa.” Nu ne putem permite să ne jucăm cu viitorul tinerilor, nici cu al nostru. Pierderea timpului este un lux pentru care mulți plătim din greu.

Cuvintele „Apatia adolescenților e un clișeu!“, ale Andreei, la doar 17 ani, transmit un mesaj puternic. Și mi-au amintit că eu am început să mă înțeleg foarte bine cu părinții după liceu. Atunci când și eu, și ei, am devenit brusc conștienți de dorințele fiecăruia și de nevoia reciprocă de a ne cunoaște mai bine.

„Este adevărat, sunt momente dificile în adolescență”, spune Andreea.„La început, mi-era greu să vorbesc cu mama. Mai și țipam. Este vorba de perioada în care nu te simți bine în pielea ta. Cauți, încerci să-ți găsești personalitatea, te descoperi. Dar voiam mai multă libertate, fără să fiu obligată să dau socoteală. Astăzi, merge mai bine. Comunicăm bine, am încredere în mama și cred că este reciproc. Ador să discut cu ea despre orice.

Colegele mele mă invidiază pentru relația pe care o am cu mama. Ele nu pot discuta atât de deschis despre subiecte fierbinți. Sunt interesată de ceea ce se întâmplă în jurul meu, de la politică la prietenii mei, și sunt pasionată de teatru și dans. Se întâmplă des să avem dezbateri pe subiecte de actualitate. Ceea ce îmi place este diversitatea părerilor. Apatia și incultura adolescenților este un clișeu! Este un pic dificil, întrucât, din cauză că suntem direcți, adulții nu ne iau în serios.”

O să închei cu un citat al Virginiei Satir, din “Arta de a făuri oameni”, care se potrivește perfect cu tot contextul anterior: “Adolescenții nu sunt monștri. Sunt doar oameni care încearcă să învețe cum să se descurce printre adulții din lume, care nu sunt atât de siguri, probabil, ei înșiși.”

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

 

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu