Tu și cariera ta

Nu există scurtături, ci există experiențe, există lecții, există proces de învățare. Nu este suficient să participi la un curs, să citești o carte sau să faci o facultate să te auto-proclami atoateștiutor și să te oprești acolo. Nu este suficient să diseci o broască ca să te consideri chirurg. Singurul lucru pe care-l pot face eu este să identific împreună cu cei cu care lucrez vocația, potențialul, talentul, motivațiile, zonele care le plac și în care ar putea aduce valoare și să creăm împreună un plan de învățare și dezvoltare.

În planul meu de anul acesta am ales coaching-ul și este una dintre cele mai bune alegeri. Astfel sesiunile de coaching se adresează atât la nivel individual cât și companiilor, în programe de dezvoltare individuală și organizațională.

Abordarea mea în coaching este una personalizată, în funcție de nevoile exprimate de fiecare client în parte. De asemenea ea poate include sesiuni de mentoring și de învățare, acestea depinzând de obiectivele pe care și le setează clienții în cadrul programului.

Totul începe cu tine, de aceea primul pas este să ne cunoaștem și să detaliem unde ești, cu ce anume vrei să începi, care sunt zonele pe care vrei să te concentrezi, care-ți sunt obiectivele în cazul în care le-ai identificat, unde vrei să ajungi.

De multe ori în cadrul sesiunilor și la solicitarea clienților folosesc instrumente în care eu sunt certificată, ca Gr8 Full Spectrum (GR8 Full Spectrum – Great People Inside Romania), LSI 1 & 2 (Life Styles Inventory – Instrument pentru dezvoltare individuală (humansynergistics.com)), MEPS (Management Effectiveness Profile System – MEPS Romania (humansynergistics.com), ca să ne ajute să avem o imagine mult mai clară asupra personalității, aptitudinilor, intereselor ocupaționale, competențelor acestora. Aceste instrumente completează discuțiile și ajută în proces pentru a clarifica, a valida și a ne oferi o poză a perspectivei prezente, ele fiind normate pe populația din România și fiind extrem de des utilizate, cu rezultate foarte bune, în procesele de dezvoltate individuală și organizațională.

Deci dacă simți că ai nevoie de ajutor, scrie-mi cu încredere la corina@dare.com.ro și haide să găsim împreună soluția potrivită pentru tine!