Hărțuirea – încotro?

Hărţuirea (cunoscută şi ca intimidare, maltratare sau violenţă psihologică) se referă la comportamentul repetat, nejustificat, faţă de un angajat sau un grup de angajaţi, care vizează victimizarea, umilirea, subminarea sau ameninţarea persoanei hărţuite. Hărţuirea, provenită de regulă din interiorul organizaţiei, poate implica atât agresivitate verbală, cât şi fizică, precum şi acţiuni mai subtile, cum ar fi izolarea socială. Demnitatea, capacitatea profesională, viaţa intimă, caracteristicile fizice, rasa, sexul sau orientarea sexuală a unei persoane poate sta la baza hărţuirii.

În ultimele luni, timp în care am avut foarte multe sesiuni de consiliere în carieră, am constatat că unul dintre motivele principale care stă la baza părăsirii companiei este hărțuirea, indiferent de natura acesteia.

M-am documentat, am discutat cu avocați, am vrut să scriu un material cât mai util pentru toți cei care se regăsesc în aceste situații. Ce-i drept tuturor le este frică să vorbească despre asta ori cu managementul, care de multe ori este părtinitor și va căuta soluții ca persoana abuzată să părăsească compania, ori cu colegii, de teamă să nu se afle mai departe și să nu fie marginalizați sau ridiculizați. Soluția cel mai des întâlnită este părăsirea companiei, deoarece persoanele hărțuite devin conștiente că nu mai lucrează într-un mediu sănătos, că situația le influențează negativ activitatea, că nu se mai pot ascunde mult timp și chiar pot ajunge la depresii. Mai grav este faptul că nici colegii nu reacționează și de foarte multe ori marginalizează persoana hărțuită sau ignoră complet situația, detașându-se de consecințele pe care le-ar avea spiritul de solidaritate.

Nu mă miră că se ajunge la astfel de tratamente atât timp cât încă din grădiniță copiii obișnuiesc să se bată pentru a obține ceva, să adere la grupuri mai puternice pentru a se impune în fața celor mai mici și mai timizi, continuând tratamentele ostile, la nivel mai mare, în școală, liceu….și așa mai departe. De câte ori nu ați întâlnit astfel de situații? Celor abuzați le este tare greu să se deschidă și să vorbească despre asta încă de mici, din cauza temerii de consecințe. La fel se întâmplă și cu adulții.

Am discutat cu persoane de ambele sexe hărțuite ori moral, ori sexual. Nu voi da nici nume de companii unde întâlnesc des astfel de cazuri, nici de persoane, nu ar fi etic din partea mea, dar vorbim de companii mari, recunoscute pe piață și cu un brand de angajator puternic. E rușinos și trist că astfel de situații mai sunt acceptate și managementul ori nu află, ori închide ochii, ori e direct implicat în astfel de cazuri.

Majoritatea situațiilor întâlnite sunt la persoane tinere, proaspăt intrate în companiile respective, cu o carieră în ascensiune, cu un aspect fizic plăcut. Dar sunt, evident, și excepții. De asemenea cei mai mulți hărțuitori sunt în poziții de conducere, plecând astfel de pe o poziție de forță, net superioară ierarhic.

De ce se produce hărţuirea morală? Există două tipuri de hărţuire morală:

1) hărţuirea ca o consecinţă a unui conflict interpersonal agravat;

2) cazul în care victima nu a fost implicată în conflict, dar se află în mod accidental într-o situaţie în care devine obiectul agresiunilor exercitate de autorul hărţuirii. Transformarea unei persoane în “ţap ispăşitor” este un exemplu al acestui tip de hărţuire morală.

Exemple concrete, reale:

• Tânără, frumoasă, dornică să muncească, inteligentă, este terorizată la propriu de doi șefi care nu doar o forțează să facă ore suplimentare, dar o și discriminează spunându-i că în cazul în care nu face ore suplimentare sau nu prestează anumite favoruri nu are nicio șansă de promovare. Aceeași persoană, căreia zilnic i se dau sarcini, de multe ori penibile, fără să i se explice clar ce are de făcut, pentru ca după terminarea acestora să fie trasă la răspundere că nu le-a făcut corect.
• Șefă trecută de 50 de ani, angajată tânără și în curs de afirmare, zilnic contrazisă, nelăsată să-și spună punctul de vedere, ridiculizată pentru cum arată, cum îi stă părul, ce fel de pantofi poartă și altele de acest gen, doar pentru a i se sublinia cine este șeful.
• El – șef departament vânzări, necăsătorit, (re)cunoscut pentru admirația vădită pentru femeile frumoase și inteligente; ea – poziție importantă în departamentul marketing, evident frumoasă și inteligentă, necăsătorită. SMS-uri, invitații, semnale subtile, priviri cu subînțeles, atingeri de fiecare dată când există vreo oportunitate. De el depind multe proiecte ale ei. Pe care nu le va obține, pentru că nu cedează. Dar părăsește compania, pentru că presiunea este mult prea mare și munca devine frustrantă și demotivantă în astfel de condiții.
• Ea – angajată la HR; el – manager al unui departament. Ambii căsătoriți. O prinde într-o sală când căuta niste documente, închide ușa fără ca ea să audă și începe să-i facă avansuri. Ea țipă cât o ține gura, din păcate nu o aude nimeni, și reușește să iasă. Nu depune plângere. A mai auzit de astfel de cazuri, cu același manager, care nu au fost niciodată soluționate pentru că el este persoană importantă.
• El – șofer; ea – șefa lui – caz clasic de filme Hollywoodiene. Deși el are un program foarte bine stabilit și sarcini precise conform fișei postului, toate treburile casnice, inclusiv a lua copiii de la școală, cumpărături, plăți și altele de acest gen i se atribuiau lui în timpul orelor de program. Mesajul era clar – dacă spunea ceva cuiva era dat afară. Om serios, cu rate la bancă, cu copii acasă, risca să fie lăsat pe drumuri. Un compromis mult prea mare.

Exemple sunt nenumărate și recente, dar nu are sens să le expun pe toate aici. Avocatul Andra Jegan ne spune că:

Hărţuirea morală (sau mobbingul) este una dintre cele mai frecvente tensiuni ce privesc raporturile juridice de muncă, afectând peste 12 milioane de lucrători comunitari în mod anual. În anul 1993, Suedia a fost primul stat european care a luat act de amploarea fenomenului şi a stabilit o legislaţie specifică pentru sancţionarea faptelor de hărţuire morală, prin Ordonanţa cu privire la hărţuirea la locul de muncă.

Deşi mobbingul este prezent în viaţa cotidiană de câteva zeci de ani, la nivel european nu s-a conturat o definiţie general acceptată a noţiunii de „hărţuire morală”. Astfel, legislaţiile naţionale europene şi-au conturat propriile definiţii ale noţiunii de „hărţuire morală”.

În decembrie 1992, legiuitorul din Marea Britanie a defintit noţiunea de mobbing drept „orice comportament ofensiv, intimidant, maliţios sau insultător, un abuz sau o folosinţă abuzivă a puterii pentru a determina, umili, denigra sau discredita victima” (British ACAS Code, Code of practice on disciplinary and grievance procedures).

Pe de altă parte, 90 la sută din cazurile de hărțuire sexuală au loc în cadrul companiilor multinaționale, dar şi în instituţiile publice. “Colegii din Uniunea Europeană” consideră că românii sunt cetățeni de mâna a doua. Este și motivul pentru care “își permit” un asemenea comportament. “Nu pune sub preș aceste agresiuni și rupe tăcerea”, este mesajul avocatului Florin Kovacs, care a decis să apere drepturile femeilor.

Doctorul în drept Cristian Jura, secretar de stat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ne spune că:

Hărțuirea sexuală poate fi extrem de stresantă, pentru că ea pune victima la colț, femeia respectivă nu are de ales: ori se supune capriciilor erotice ale unui superior instabil emoțional, ori pleacă. Este o situație de presiune enormă, din care, de obicei, nu are de ales și ori se supune, ori pleacă. Uneori stă și îndură ironiile colegilor care, cel mai adesea, se arată agresivi. În caz de proces, ei ar fi primii martori, dar acest lucru le periclitează cariera și aleg să se abțină. Așadar, e o situație de om pus la colț…

Tot el ne spune că în România există trei legi diferite care reglementează hărțuirea, în general, și hărțuirea sexuală, în mod special. Este vorba despre Codul Penal, legea privind egalitatea de șanse, și de Ordonanța Guvernului privind combaterea tuturor formelor de discriminare. Codul penal prevede: „Hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere, în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă“.

Ce poate să facă o femeie dacă este hărțuită sexual? Avocatul Florin Kovacs ne sugerează:

Să rupă tăcerea și să iasă din acest compromis. Dacă dorește să-și continue cariera este important să rupă tăcerea. În primul rând, dacă consideră că nu poate avea încredere în conducerea companiei ar fi mai bine să apeleze la un avocat specializat în drepturile omului, care, cu siguranță, va alege cea mai bună cale pentru a nu compromite nici cariera și nici imaginea persoanei hărțuite și va găsi calea de a comunica atât cu persoana hărțuitoare, cât și cu compania, pentru a înceta astfel de abuzuri. Dacă nici această procedură nu dă rezultate există un întreg set de proceduri judiciare pentru a combate aceste fenomene, există legea 202 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. Pe de altă parte a apărut ordonanța de urgenţă 137 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Există o serie de măsuri punitive care pot restabili ordinea.

Ca o concluzie, un îndemn pentru toți cei care se află în astfel de situații: există legislație, există oameni care vă pot ajuta, cereți ajutor. Nu mai acceptați astfel de tratamente, nu mai înghițiți astfel de mizerii. Așa cum avem obligații și responsabilități în calitate de angajați, avem și drepturi. Înainte de toate învățați care sunt acestea. După aceea luptați pentru a vă fi respectate!

Articol publicat și pe LinkedIn.

Share is care. 🙂

Mă găsiți aici: corina@dare.com.ro

Facebook: Facebook.com/neagu.corina.3

LinkedIN: Linkedin.com/in/CorinaNeagu